Autostrada Sibiu - Făgăraş: toate cele 4 loturi, în etapa studiilor geotehnice | Buna ziua Brasov
Source: Bună Ziua Braşov
Autostrada Sibiu - Făgăraş a intrat în etapa studiilor geotehnice, pe mai multe tronsoane realizându-se foraje, pentru a se stabili structura şi compoziţia solului. Practic, au anunţat reprezentanţii Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Brşaov, "toate cele 4 loturi ale Autostrăzii Sibiu - Făgăraş se află în faza de proiectare, iar proiectul tehnic trebuie finalizat până la începutul anului viitor".
Conform sursei citate, antreprenorul turc (Makyol Insaat Sanayi Turizm VE Ticaret AS) are la dispoziţie 6,4 miliarde de lei (fără TVA) pentru construcţia întregii secţiuni Sibiu - Făgăraş, iar finanţarea este asigurată din fonduri europene, prin Programul Transport. Conform contractului încheiat cu constructorul, lucrările la toate cele 4 tronsoane vor dura 36 de luni.
Lungimea totală a celor 4 tronsoane este de 68,04 km, pe traseu se vor amenaja, printre altele, 7 noduri rutiere (Boiţa, Avrig, Arpaşu, Victoria, Sâmbăta, Ileni, Făgăraş), 24 poduri peste autostradă, 63 poduri peste alte tipuri de obstacole (cursuri apa, drumuri), 3 poduri pe drumul de legătura între autostradă şi DN1, 12 viaducte, 2 centre de întreţinere şi coordonare, un punct de sprijin şi patru spaţii de servicii.
Tronsonul 1 al autostrăzii, Boiţa -Avrig - Mârşa are o lungime de 14,25 km, cel de-al doilea, respectiv Mârşa - Arpaşu de Jos are 19,92 km, cel de-al treilea, Arpaşu de Jos - Sâmbăta de Sus are o lungime de de 17,61 km, iar tronsonul 4 (Sâmbăta de Sus - Făgăraş) are o lungime de 16,26 km. De asemenea, în zona Făgrăraş se va amenaja un drum de legătură cu DN 1, cu o lungime de 5,6 km.