Stay on this page and when the timer ends, click 'Continue' to proceed.

Continue in 17 seconds

Spital din România plin de gândaci. Copiii au fost mutați pe altă secție. Vina dintr-o parte în alta | Newsweek Romania

Spital din România plin de gândaci. Copiii au fost mutați pe altă secție. Vina dintr-o parte în alta | Newsweek Romania

Source: newsweek.ro

Spital din România plin de gândaci. Copiii au fost mutați pe altă secție. Vina dintr-o parte în alta. Iată ce spun reprezentanții instituției despre aceasta situatie.

Gândaci în secţia de Pediatrie a Spitalului Judeţean din Botoşani! O mamă internată acolo cu copilul ei a făcut publice imagini cu insectele care se plimbă pe pereţi şi pe paturile din salon. După ce clipurile au devenit virale pe reţelele sociale, conducerea unităţii medicale a hotărât să mute toţi copiii şi pe aparţinătorii lor în secţia ORL.

Citește și: A fost inaugurat un nou spital de oncologie, în Arad. Cât a costat?

Imaginile cu insectele care se plimbă nestingherite pe la geamuri, pe pereţi sau pe paturile pacienţilor de la Spitalul Mavromati din Botoşani au fost surprinse de o femeie internată cu copilul în secţia de Pediatrie.

"M-au chemat în birou la ele. Mi-au spus că de ce am postat. Am zis păi cum? Să vadă, să se ia măsuri. Gândaci, mizerie. Mi-au zis că nu trebuia să fac asta, m-au rugat să şterg, dar nu am şters-o (n.r. postarea). Mă duc să tratez copilul de răceală şi mai au şi alte boli? Gândacul poate să fie purtător de boli." a povestit femeia.

Imediat după ce întâmplarea s-a viralizat în mediul online, salonul a fost închis pentru dezinsecţie.

Femeia care a postat imaginile s-a externat pe propria răspundere. Colegele ei de salon susţin că nu erau gândaci.

Cu toate acestea, conducerea spitalului a mutat toţi copiii, 17 la număr, în secţia ORL. Pediatria a fost închisă pentru dezinsecţie generală deşi ultima a fost făcută în urmă cu o săptămână.

Angajaţii spitalului dau vina chiar pe rudele bolnavilor pentru apariţia instectelor.

Secţia de Pediatrie a Spitalului Judeţean Mavromati funcţionează într-o clădire foarte veche. Conducerea spune că face demersuri pentru a se muta într-un spaţiu nou.

Citește și: Personalul unui spital este epuizat, există riscul închiderii Camerei de gardă

Maternitatea celui mai mare spital din Botoşani s-a aflat în centrul unui scandal uriaş, după ce o tânără însărcinată a murit, pentru că nu a primit îngrijiri timp de şapte ore, deşi acuza dureri puternice şi a chemat insistent un medic.

De asemenea, la sfârşitul anului trecut, mai multe persoane, între care foşti şefi ai Spitalul Judeţean de Urgenţă "Mavromati", au fost reţinute de DNA în dosarul privind fraudarea unor concursuri de ocupare a unor posturi.