Stay on this page and when the timer ends, click 'Continue' to proceed.

Continue in 17 seconds

Aeroportul Brașov. Mai mulți pasageri, în februarie - MyTex.ro

Aeroportul Brașov. Mai mulți pasageri, în februarie - MyTex.ro

Source: Portal MyTex - știri Brașov

Aeroportul Brașov. Mai mulți pasageri, în februarie

Pe aeroporturile din România au fost înregistrați în luna februarie a acestui an aproape 1,6 milioane de pasageri, dintre care 92% au călătorit pe rute externe, potrivit datelor transmise de Asociația Aeroporturilor din România (AAR).

Totalul pasagerilor din luna februarie 2024 a depășit cu aproape 9% cifrele înregistrate de aeroporturile din România înainte de pandemie (februarie 2019) și a fost cu aproape 5 procente mai mare decât totalul pasagerilor procesați pe aeroporturile românești în luna februarie a anului trecut.

În aceeași perioadă, pe aeroporturile din România au fost înregistrate 16.242 de mișcări aeronave și au fost transportate 3.376 tone marfă.

Potrivit graficelor (vedeți galeria foto) realizate de AAR, în doua lună a lui 2024, traficul de pasageri pe Aeroportul Internaţional Braşov - Ghimbav (AIBG - GHV) a fost de 9.544 călători, cu circa 1.300 mai mulți decât în ianuarie, dintre care 9.529 de pasageri pe curse externe. Ca de obicei, deși AIBG e internațional, apar și pasageri pe curse interne - 15.

Se știe, este o singură companie aeriană care operează curse regulate de la Ghimbav, Wizz Air, și apar rar zboruri private sau, în ultima vreme, militare.

Cu numărul de pasageri pe zboruri externe, dar și ansamblu, AIBG rămâne pe locul al zecelea din 17 aeroporturi, și în februarie 2024.

Numărul mișcărilor (decolări și aterizări) de pe Aeroportul Brașov a fost de 142, luna trecută, conform graficului, deși după cele zece zboruri săptămânale pare greu de atins.

Peste Braşov s-au situat aeroporturile din Bucureşti (Otopeni) - 995.209 de pasageri, mai puțini decât în ianuarie, Cluj - 203.685 pasageri, Iaşi - 141.906, toate în scădere. Urmează Timişoara, Suceava, Sibiu - 35.719(în creștere), Craiova, Bacău şi Târgu Mureş.

În urma Braşovului, este aeroportul din Constanţa, cu 8.392 de pasageri (în creștere) în total. Locurile următoare sunt ocupate de aeroporturile Oradea, Maramureş, Satu Mare, București Băneasa - 639, Arad - 1 pasager și Tulcea - 0 pasageri (ca de obicei).