Symmetrica investește 48 milioane de euro în cea mai mare fabrică de pavele şi borduri vibropresate din Sud-Estul Europei - Economica.net
Source: economica.net
"Situată în Bolintin Vale - Ilfov, noua noastră fabrică de prefabricate va fi un simbol al excelenței și al progresului tehnologic. Cu o suprafață impresionantă și capacități de producție extinse, această unitate reprezintă un pilon esențial în sprijinirea creșterii și dezvoltării regionale și înglobează tehnologii noi pentru piața românească", a declarat Sebastian Bobu, Director Executiv al companiei.
Noua unitate de producție este amplasată pe un teren de peste 120.000 mp și va avea o suprafață construită de 18.000 de mp.
Fabrica va avea două parcuri fotovoltaice amplasate pe un teren de 20.000 mp, care vor asigura circa 60% din totalul energiei necesare pentru funcționarea unității.
"Fabrica din Bolintin Vale va fi inaugurată în această toamnă. Fiind amplasată în apropierea unității pe care deja o deținem, încă din 2011, în proximitatea Capitalei, am decis migrarea activității din aceasta către noua locație, optimizând astfel întreaga producție", a mai spus Sebastian Bobu.
Investiția necesară, în valoare de 48 de milioane de euro, a fost asigurată atât din fonduri proprii, cât și prin credite bancare. În acest sens, Symmetrica a contractat un credit în valoare de cca. 35 de milioane de euro de la Banca Comercială Română (BCR), membră a Erste Group, este unul dintre cele mai importante grupuri financiare din România.
"Suntem un partener solid pentru Symmetrica, una dintre afacerile locale de succes și cel mai mare producător român de pavele și borduri. Ne bucurăm să susținem extinderea companiei și impunerea ca lider regional, printr-o nouă unitate de producție care prioritizează dezvoltarea durabilă și sustenabilă. Colaborarea noastră, pe termen lung, confirmă expertiza pe care BCR o are pe proiecte de industrializare, retehnologizare și modernizare a infrastructurii, dar și faptul că împreună putem să dezvoltăm afaceri sănătoase și puternice pentru o Românie inteligentă financiar", a declarat Romeo Antoche, Director Executiv Centru de Afaceri Corporate BCR.
Dispunând de 4 linii de fabricație în prima fază, fabrica din Bolintin Vale va mai avea linii de prelucrare suprafețe și tratamente speciale cât și de splitare blocuri de beton. Una dintre cele mai notabile caracteristici ale acestei fabrici este integrarea celei mai moderne tehnologii de producție a pavelelor și dalelor din beton. Dotată cu echipamente de ultimă generație și procese de fabricație inovatoare, fabrica Symmetrica este pregătită să ofere produse de cea mai înaltă calitate, adaptate cerințelor și necesităților pieței actuale.
"Noile tehnologii înglobate în această unitate de producție ne vor da posibilitatea de a ne extinde portofoliul de produse și de a lansa game noi, cu specificații unice pe piața locală, atât din punct de vedere al design-ului, cât și al proprietăților. Cele 4 linii ce vor fi puse în funcțiune în prima fază vor fi folosite pentru producția de pavele, dale, borduri, rigole", a subliniat reprezentantul Symmetrica.
De asemenea, fabrica ce va fi inaugurată în această toamnă va contribui la majorarea producției totale a Symmetrica cu 30%, având o capacitate de 15.000 mp pe zi. Privind retrospectiv, odată cu această noua fabrică, în cei 30 de ani de la înființare Symmetrica a realizat investiții care, în total, depășesc 110 milioane de euro.
Symmetrica este o companie 100% românească, producătoare de pavele, borduri şi rigole vibropresate pietonale şi carosabile, într-o gamă variată de forme şi culori.
Prima fabrică Symmetrica a fost inaugurată în 1999 la Vereşti, judeţul Suceava, urmată apoi de unităţile de producţie de la Podu Iloaiei, judeţul Iaşi (2010), şi Bolintin Vale, în apropiere de Bucureşti (2011), Prejmer - Braşov (2012), Cociu - Bistriţa-Năsăud (2012), Mărășești - Vrancea (2018), Zimandu Nou - Arad (2021), Solca - Suceava (2022), Ovidiu - Constanța (2023).