Cele 6 orașe din România din care locuitorii pleacă masiv. Zona riscă să ajungă complet părăsită în viitorul apropiat - Fanatik.ro
Source: Fanatik.ro
Author: Andreea Vasile
Zona din România de unde oamenii pleacă masiv. Tot mai multe locuințe sunt părăsite de cei care, rămași fără locuri de muncă, încearcă să-și croiască un viitor mai bun lor și urmașilor. Regiunea ar putea fi părăsită complet în curând, deși este una frumoasă.
An de an, cele șase orașe miniere din Hunedoara devin din ce în ce mai goale. Petrila, Petroșani, Aninoasa, Vulcan, Lupeni și Uricani adună un total de 100.000 de locuitori. Anual, populația scade cu aproximativ 2000 de locuitori, după cum arată datele făcute publice de Institutul Național de Statistică.
Acum 30 de ani, în Hunedoara locuiau mai mult de 165.000 de persoane, locuințele de pe Valea Jiului fiind chiar insuficiente. La finalul anilor '80 și începutul anilor '90, aici erau născuți aproximativ 3000 de copii anual.
"Unele familii de minieri aveau mulți copiii și locuiau cu toții în câte o cameră de cămin. Autoritățile le promiteau locuințe noi și au fost perioade până în anii '90 în care au fost construite aproape peste măsură.
Însă după închiderea minelor, oamenii au ajuns să își dea apartamentele la prețuri de nimic și să plece în locurile natale din alte regiuni, îndepărtate, ale României", spune Petru, un localnic din Aninoasa, pentru adevărul.ro.
După ce mina de cărbune s-a închis definitiv în anul 2006, oamenii rămași fără loc de muncă au început să plece. De aceea, multe blocuri au rămas pustii. De altfel, în pericol de prăbușire sunt și mai multe clădiri ale celei mai vechi colonii muncitorești din Aninoasa, ridicate la sfârșitul secolului al XIX-lea, înșiruite pe valea izolată a pârâului Aninoasa.
Uricani, aflat pe lista orașelor din România care rămân pustii este, de asemenea, plin de blocuri fantomă. La sfârșitul anilor '80, însuma peste 12.000 de locuitori. Avea trei mine de cărbune, o carieră de cuarț și una de piatră.
Mulți aveau locuri de muncă asigurate de exploatările forestiere. Ulterior, toți au început să plece. Până și cel mai mare bloc, construit în urmă cu jumătate de secol, a rămas complet gol.