Premierul Belgiei, Alexander De Croo: Bruxelles-ul va depune tot efortul pentru a finaliza cadrul de negociere pentru aderarea R. Moldova la UE până la 1 iulie
Source: Moldpress
Chişinău, 4 apr. /MOLDPRES/. Bruxelles-ul va depune tot efortul pentru a finaliza cadrul de negociere pentru aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană până la 1 iulie curent, data încheierii mandatului președinției Consiliului Uniunii Europene. Declarația a fost făcută de Prim-ministrul Belgiei, Alexander De Croo, care împreună cu șefa statului Maia Sandu a avut o întâlnire cu tineri din mai multe licee din capitală pentru a discuta despre viitorul Republicii Moldova în UE, transmite MOLDPRES.
Premierul Belgiei a subliniat că procesul de integrare a Republicii Moldova în Uniunea Europeană este unul de durată. "Acest proces necesită un efort extraordinar. În ultimii ani a fost realizată o muncă foarte mare, chiar dacă circumstanțele au fost dificile. Totuși, deși e nevoie de efort, aderarea la Uniunea Europeană este un lucru realizabil", a precizat Alexander de Croo.
La rândul său, președintele Maia Sandu a specificat că Belgia, una dintre cele șase țări fondatoare ale UE, susține ferm țara noastră în aspirația de a face parte din marea familie europeană.
"De aderarea la UE vor beneficia în primul rând tinerii, de aceea este crucial ca vocile lor să se facă auzite, ca alegerile făcute azi să se reflecte în viitor, la modelarea Moldovei europene așa cum și-o doresc. Am îndemnat tânăra generație să fie activă, să se implice și să promoveze valorile europene inclusiv la referendumul din această toamnă. Integrarea europeană nu este despre politică și partide, integrarea europeană este un proiect de țară, un proiect al tuturor, și este despre cum vor trăi următoarele generații - în pace, într-o țară europeană, democratică, prosperă și sigură", a afirmat Maia Sandu.
Prim-ministrul Regatului Belgiei, Alexander De Croo, a întreprins ieri o vizită de lucru în Republica Moldova. În cadrul acesteia, oficialul a avut o întrevedere cu șefa statului Maia Sandu. De asemenea, cei doi oficiali au avut o discuție cu un grup de elevi de la mai multe licee din capitală despre viitorul european al Republicii Moldova.