Stay on this page and when the timer ends, click 'Continue' to proceed.

Continue in 17 seconds

Satul European: Peste 1300 de copii din Florești beneficiază de condiții moderne pentru practicarea sportului

Satul European: Peste 1300 de copii din Florești beneficiază de condiții moderne pentru practicarea sportului

Source: Moldpress

Chişinău, 10 apr. /MOLDPRES/. Clădirea administrativă a Stadionului orașului Florești a fost modernizată. Lucrările au fost efectuate în cadrul unui proiect inclus în Programul Național "Satul European", ediția I. Valoarea investițiilor este de circa 5,5 mln de lei, sumă alocată din Fondul Național pentru Dezvoltare Regională și Locală, transmite MOLDPRES.

Din cauza stării deplorabile a acoperișului edificiului, care punea în dificultate activitatea copiilor în cele șase secții de sport, autoritățile au luat decizia de a demonta acoperișul vechi și de a proiecta un nou etaj. Această intervenție a fost necesară pentru a asigura un mediu adecvat copiilor și tinerilor care practică sportul pe acest Stadion.

Astfel, la al doilea etaj au fost amenajate două vestiare, două băi, două cabinete de masaj, un cabinet medical, o zonă pentru suporteri și o zonă pentru jurnaliști. Noul spațiu a permis și deschiderea a trei secții suplimentare de sport. După renovare, acest Complex sportiv a devenit unic de acest gen în raion și este frecventat de peste 1300 de elevi din șase instituții de învățământ.

Totodată, pe acest stadion, desfășoară lecțiile de educație fizică elevii a două instituții de învățământ din oraș, iar mulți adulți, de asemenea, vin aici să practice sportul. Având în vedere că Stadionul are și un teren de fotbal, scopul acestei investiții a fost să ofere condiții optime igienico-sanitare, astfel încât să poată fi pregătiți și viitori fotbaliști de performanță. Fiecare școală din localitate dispune de propria echipă, iar orașul are și un lot profesionist de fotbaliști adolescenți, care participă la competiții naționale, adjudecându-și trofee.

Primarul orașului, Iurie Gangan, a subliniat importanța sprijinului financiar oferit de stat, fără de care administrația locală nu ar fi reușit să realizeze acest proiect ambițios, în beneficiul copiilor. "Mulțumim Guvernului Republicii Moldova, dar și angajaților Oficiului Național de Dezvoltare Regională și Locală, care ne-au ghidat și susținut în derularea proiectului. Datorită eforturilor comune am reușit să soluționăm o problemă crucială, legată de dezvoltarea sportului și promovarea unui mod sănătos de viață, în rândul copiilor și tinerilor din Florești", a mai spus edilul.

Programul "Satul European" a fost lansat în anul 2022 la inițiativa șefei statului, Maia Sandu. Prin intermediul acestuia, sunt finanțate inițiative privind dezvoltarea localităților.