Stay on this page and when the timer ends, click 'Continue' to proceed.

Continue in 17 seconds

Premierul Dorin Recean, la Summitul Inițiativei celor Trei Mări: "Vom construi, împreună, o regiune dezvoltată și puternică"

Premierul Dorin Recean, la Summitul Inițiativei celor Trei Mări: "Vom construi, împreună, o regiune dezvoltată și puternică"

Source: Moldpress

Chişinău, 12 apr. /MOLDPRES/. Prim-ministrul Dorin Recean a participat la cea de-a noua ediție a Summitului Inițiativei celor Trei Mări, care se desfășoară anual în scopul promovării dezvoltării economice, creșterii coeziunii la nivel european și consolidării legăturilor transatlantice, relatează MOLDPRES cu referire la Direcția comunicare a Guvernului.

În discursul său, șeful Executivului a accentuat necesitatea cooperării la nivel regional, inclusiv în contextul perioadei turbulente provocate de războiul Federației Ruse în Ucraina. Potrivit premierului, Republica Moldova este afectată din punct de vedere economic, dar și cel al securității, de provocările hibride care continuă asupra țării noastre.

"Reușim să menținem pacea și ordinea pe întreg teritoriul țării, iar colaborarea regională în promovarea securității ne face și mai rezilienți. În calitate de țară candidată la integrarea în UE împărtășim aceleași priorități ca și statele membre ale Inițiativei celor Trei Mări", a spus prim-ministrul Dorin Recean.

Potrivit premierului, Republica Moldova face pași decisivi pentru accelerarea parcursului european și transformarea celor mai importante sectoare. În mod special, sunt îmbunătățite conexiunile regionale, interconexiunea rețelelor energetice, este extinsă capacitatea de transport al gazelor și sunt dezvoltate proiectele care vin să asigure independența energetică a țării.

De asemenea, autoritățile rămân axate pe dezvoltarea unei infrastructuri moderne și interconectate. "Accentul pus de Inițiativa celor Trei Mări pe dezvoltarea infrastructurii se aliniază perfect cu obiectivele noastre naționale. Un alt domeniu care oferă un potențial imens este cel al tehnologiilor informaționale și digitalizării, care sunt, de fapt, mijloace de accelerare a progresului economic și social", a subliniat premierul.

Șeful Executivului s-a mai referit și la deschiderea Republicii Moldova de a contribui la reconstrucția Ucrainei, menționând importanța consolidării eforturilor, resurselor și a expertizei statelor pentru depășirea provocărilor în acest sens: "Investind în colaborare și valorificând interesele noastre comune în domeniul infrastructurii, al energiei și al digitalizării, putem construi o regiune dezvoltată și puternică, în care toate națiunile vor prospera".

Amintim că la Summitul din anul 2023, desfășurat la București, Republica Moldova a obținut statutul de țară participantă asociată a Inițiativei celor Trei Mări.