Stay on this page and when the timer ends, click 'Continue' to proceed.

Continue in 17 seconds

Un album panoramic de Simion Zamșa, dedicat tinerilor artiști plastici, a fost lansat la Biblioteca Națională

Un album panoramic de Simion Zamșa, dedicat tinerilor artiști plastici, a fost lansat la Biblioteca Națională

Source: Moldpress

Chişinău, 12 apr. /MOLDPRES/. La Biblioteca Națională a Republicii Moldova a fost lansat ieri albumul panoramic "Tânăra generație" de Simion Zamșa, artist plastic, conferențiar universitar, Maestru în Arte, laureat al Premiului Național, informează MOLDPRES.

Solicitat de agenție, Simion Zamșa a afirmat că albumul cuprinde 152 de pagini și a apărut într-un tiraj de 650 de exemplare cu sprijinul Ministerului Culturii. "Peste 300 de exemplare se vor duce în bibliotecile publice din țară, unde oamenii sunt dornici de artă. Nu prea știu ce să spun despre tinerii care vin. Mă simt depășit (nu în dimensiunea profesionistă). Le dau 1000 de puncte avantaj... Alături de ei doar câștigăm. Deci mergem înainte având sentimentul optimist că tinerii ne întineresc", a constatat autorul.

Potrivit sursei citate, în album se regăsesc lucrări, semnate de peste 20 de tineri artiști plastici: Alexandru Alavațchi, Andrei Castravăț, Victor Frimu ș. a. (pictură); Vlad Caraulan, Maria Doni, Elena Guzun ș.a. (grafică); Elena Chirvasa, Maria Michitici (tapiserie); Sergiu Josu, Pavel Obreja, Alexei Vidrașco (sculptură); Igor Tverdohleb & Ecaterina Novacovscaia (grafică digitală) etc.

La rândul său, maestrul fotograf Mihai Potârniche a spus că el a fotografiat majoritatea lucrărilor. "Concepția și structura întregii lucrări îmi aparțin. Autor de proiect este Simion Zamșa și, totodată, e și autor de text. Tot lui îi aparține concepția grafică și prepress. Din păcate, până nu demult acei tineri erau ignorați. Și atunci, lucrând împreună cu Simion Zamșa la revista "Moldova", am inaugurat o rubrică intitulată "Tineri și talentați". La această rubrică am prezentat mai mulți tineri artiști plastici. Apoi, am editat împreună albumul "Panoramic Art", unde am inclus tineri, alături de artiști plastici consacrați", a precizat Mihai Potârniche.

Potrivit artistului plastic Tudor Zbârnea, albumul "Tanăra generație" este un proiect bun și util, pentru că nimeni altul decât Simion Zamșa este preocupat de demersul tinerilor artiști plastici. "Această lucrare pune în valoare tineri artiști plastici absolut necunoscuți sau mai puțin cunoscuții. Alții deja au un anumit palmares de activitate publică. Aceasta ne face să credem că putem avea speranțe în viitor, pentru că tânăra generație tot timpul este cea care promite", a mai spus Tudor Zbârnea.

Simion Zamșa s-a născut la 23 iunie 1958 în comuna Onițcani, raionul Criuleni. Și-a făcut studiile la Liceul de Arte Plastice "Igor Vieru" din Chișinău (1969-1976) și la Academia de Arte Plastice "I. Repin" din Sankt-Petersburg (1979-1984). În anul 1990 devine membru al Uniunii Artiștilor Plastici din Moldova, iar în 1995 - membru al Asociației Internaționale a Artiștilor Plastici (AIAP-UNESCO). Din 1990 până în prezent este profesor în învățământul artistic la instituții specializate din capitală, conferențiar la Universitatea Pedagogică de Stat "Ion Creangă" din Chișinău. A avut numeroase expoziții în țară și peste hotare. De asemenea, Simion Zamșa este autorul imaginilor de pe circa 10 timbre românești din perioada 1998 - 2000 și al câtorva din Republica Moldova.