Stay on this page and when the timer ends, click 'Continue' to proceed.

Continue in 17 seconds

Suflete vândute. Copil din Gorj cumpărat în Germania

Suflete vândute. Copil din Gorj cumpărat în Germania

Source: money.ro
Author: Denisa Gelatu

Un copil din Gorj a fost vândut. Acesta are șase ani și a fost scos din țară de un cetățean german cu procură falsă.

Procurorilor DIICOT au deschis o anchetă. Vor să afle ce acte au fost folosite pentru această tranzacție și cu implicarea căror funcționari având în vedere faptul că ar fi vorba despre o procură falsă.

Cum au aflat autoritățile

Autorităţile au aflat de această tranzacţie în momentul în care pe adresa Direcţiei de Protecţie a Copilului din Gorj a apărut o sesizare în care se solicita să se verifice dacă minorul se află la domiciliu.

La începutul acestei luni, echipele de la DGASPC au mers acasă la familie şi nu au găsit acest copil, iar în urma verificărilor au aflat că ar fi fost vândut cu suma de 8.000 de lei.

Din casa familiei au fost luați şi ceilalţi doi copii care au fost găsiţi, o fetiţă de opt ani şi un băieţel de doi ani şi şase luni, care au fost daţi unor asistenţi maternali.

Ce spune ministrul Familiei

Cazul a ajuns în atenția ministrul Familiei, Natalia Intotero. Ea a spus că statul român va face tot ce trebuie "ca acest copil să ajungă acasă".

"Indiferent câte presiuni ar fi din partea cetățeanului respectiv, cetățeanului străin, asupra autorităților din România, da, pot să confirm că este groaznic ceea ce s-a întâmplat și pot să vă asigur din partea statului român că acel copil va trebui să ajungă acasă", a spus ministrul Familiei la Antena 3.

Ministrul Familiei s-a asigurat că frații copilului vândut sunt bine.

"De asemenea, DGASCP Gorj a sesizat DIICOT. Astăzi aflându-mă cu caravana prevenție consum droguri, alte forme de adicție, violență, bullying, la Târgu Jiu, în cursul acestei dimineți, alături de directorul DGASPC Gorj, dar și de psihologi ai instituției, am fost și i-am vizitat pe frații copilului care acum se află în Germania.

M-am asigurat că ei sunt bine îngrijiți. Chiar am stat o perioadă destul de îndelungată la discuții cu asistenții maternali, dar și cu cei doi frățiori", a mai transmis Natalia Intotero.