MAIA: Patru agenţi economici au primit licențe de import pentru semințele de floarea-soarelui
Source: Moldpress
Chişinău, 8 mai. /MOLDPRES/. Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare (MAIA) a anunţat că, în cadrul ședinței Comisiei de licențiere a importului pentru anumite categorii de cereale și semințe de floarea-soarelui, desfășurată la data de 3 mai 2024, s-a votat unanim acordarea pentru patru agenţi economici a licențelor de import pentru semințele de floarea-soarelui, transmite MOLDPRES.
Licențele au fost acordate agenților economici, conform capacităților lor lunare de procesare.
Potrivit Serviciului Vamal al Republicii Moldova, în perioada 1 aprilie - 2 mai al acestui an, din țară au fost exportate aproximativ 54.790 de tone de semințe de floarea-soarelui destinate producerii uleiului. De asemenea, 7.600 de tone de semințe au fost contractate de procesatorii de ulei din țară.