Accesul neautorizat în instituțiile de învățământ și ultragierea personalului didactic vor fi sancționate
Source: Moldpress
Chişinău, 22 mai. /MOLDPRES/. Accesul neautorizat în instituțiile de învățământ și ultragierea personalului didactic vor fi sancționate. O astfel de inițiativă a venit din partea ministrului Educației și Cercetării, Dan Perciun, care susține că hărțuirea profesorilor și a directorilor de școală este inacceptabilă și duce la consecințe grave, transmite MOLDPRES.
Ministrul Dan Perciun a dat exemplul Estoniei, "unde nu intră nimeni în școală fără programare".
"Voi ruga colegii din Parlament să ne sprijine în modificarea Codului Contravențional cu două articole noi. Primul privind ultragierea personalului didactic și al doilea privind sancționarea accesului neautorizat în instituție, contrar regulamentului intern al acesteia", a anunțat Dan Perciun.
Astfel, ministrul a propus ca ultragierea personalului didactic, științifico-didactic și științific sau a lucrătorului din instituțiile de învățământ, adică jignirea premeditată a onoarei, demnității sau reputației profesionale a acestuia, în exercițiul funcției, să fie sancționată cu amendă de la 10 la 25 de unități convenționale aplicată persoanei fizice, adică până la 1250 de lei.
Totodată, ultragierea personalului didactic, științifico-didactic și științific sau a lucrătorului din instituțiile de învățământ însoțită de acte de huliganism și/sau vătămare corporală, dacă aceste acțiuni nu constituie infracțiune, se propune a fi sancționată cu amendă de la 50 la 150 de unități convenționale (până la 7500 de lei) aplicată persoanei fizice sau cu arest contravențional de până la 15 zile.