DOC Moratoriul privind constituirea/reorganizarea autorităților administrative centrale, a fost prelungit până la 31 decembrie 2024
Source: Moldpress
Chişinău, 24 mai. /MOLDPRES/. Moratoriul privind constituirea/reorganizarea autorităților administrative centrale și a structurilor organizaționale din sfera lor de competență a fost prelungit până la 31 decembrie 2024, transmite MOLDPRES.
Acest lucru este stipulat în Dispoziția pentru modificarea Dispoziției Guvernului nr.2-d/2024 cu privire la stabilirea moratoriului privind constituirea/reorganizarea autorităților administrative centrale și a structurilor organizaționale din sfera lor de competență, care a fost publicată astăzi în Monitorul Oficial.
La începutul anului curent, a fost aprobată o dispoziție prin care a fost instituit moratoriu privind constituirea/reorganizarea autorităților administrative centrale și a structurilor organizaționale din sfera lor de competență.