FOTO Reprezentanții Academiei "Ștefan cel Mare" au participat la Târgul locurilor de muncă
Source: Moldpress
Chişinău, 30 mai. /MOLDPRES/. Reprezentanții Academiei "Ștefan cel Mare" au participat la Târgul locurilor de muncă desfăşurat ieri la Palatul Republicii din capitală. Evenimentul a fost organizat de Direcţia generală ocuparea forţei de muncă a municipiului Chișinău, informează MOLDPRES.
În cadrul târgului, tinerii au amplasat un stand expozițional cu materiale informative privind ofertele educaționale și condițiile de admitere la facultatea instituției pentru anul de studii 2024-2025. De asemenea, au fost prezentate oportunitățile, perspectivele şi evoluția în carieră în domeniul afacerilor interne, beneficiile oferite de Academia "Ștefan cel Mare".
La fel, instituția de învățământ desfășoară, în perioada aprilie - iunie, campania anuală de informare şi promovare cu genericul "Alege sigur!", în contextul admiterii la studii. Acțiunea prevede organizarea vizitelor de informare și promovare în instituțiile de învățământ liceal din raioanele țării. La discuții participă echipe mixte formate din angajații și studenții academiei, de comun cu reprezentanții entităților MAI.
Academia "Ștefan cel Mare" a MAI a fost fondată acum 33 de ani. În această perioadă, profesorii instituției au format cadre atât pentru sistemul MAI, cât și pentru alte organe de drept.
Oferta educațională pentru următorul an de studii poate fi accesată aici.