BRD lansează Programul de susținere a revenirii de scurtă durată a membrilor diasporei cu experiență profesională avansată
Source: Moldpress
Chişinău, 4 iun. /MOLDPRES/. Biroul relații cu diaspora lansează Programul de susținere a revenirii de scurtă durată a membrilor diasporei cu experiență profesională avansată. Dosarele pot fi depuse oricând, ținându-se cont de faptul că examinarea lor are loc o dată pe lună, nu mai târziu de data de 25 a lunii, transmite MOLDPRES.
Programul își propune să valorifice capitalul uman și experiența profesională a diasporei înalt calificate pentru dezvoltarea instituțională, politică, economică, socială și culturală a Republicii Moldova și integrarea acesteia în Uniunea Europeană.
La program pot aplica membrii diasporei care sunt originari din Republica Moldova și dețin cetățenia Republicii Moldova, au cumulat în ultimii cinci ani peste hotare o experiență profesională relevantă de minim trei ani, sunt angajați în câmpul muncii peste hotare (angajator, liber profesionist sau alte forme de angajare), posedă cel puțin studii superioare de licență în domeniul în care își propun să contribuie și cunosc limba română.
Programul oferă suport material și/sau financiar pentru misiunile de revenire de scurtă durată (până la 5 luni), inclusiv transport internațional, diurnă (după caz) conform ratei ONU, suport informațional pentru stabilirea legăturii cu instituțiile publice partenere din Republica Moldova.
Misiunea de revenire poate fi de până la două săptămâni sau de la două săptămâni până la cinci luni și poate lua formele cu prezență fizică, online sau hibridă, în funcție de necesitățile stabilite de instituția gazdă din Republica Moldova.
Programul de susținere a revenirii de scurtă durată a membrilor diasporei cu experiență profesională avansată este implementat de Biroul relații cu diaspora, în parteneriat cu Organizația Internațională pentru Migrație, Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare, Organizația Mondială a Sănătății și Universitatea de Medicină și Farmaceutică "Nicolae Testemițanu", în cadrul programului comun al ONU Moldova pentru valorificarea impactului pozitiv al migrației în Republica Moldova, cu suportul financiar al Programului Multilateral pentru Migrație al ONU.