Stay on this page and when the timer ends, click 'Continue' to proceed.

Continue in 17 seconds

Vicepremierul Dumitru Alaiba a anunțat lansarea aplicației EVO

Vicepremierul Dumitru Alaiba a anunțat lansarea aplicației EVO

Source: Moldpress

Chişinău, 6 iun. /MOLDPRES/. Vicepremierul Dumitru Alaiba, ministru al Dezvoltării Economice și Digitalizării, a anunțat astăzi lansarea aplicației EVO - portofelul digital de acte, transmite MOLDPRES.

"De azi, îți poți lăsa buletinul, permisul de conducere, certificatul de înmatriculare acasă. Toate actele de care ai nevoie vor fi în telefonul tău. După luni de lucru, integrare și testare, azi oferim EVO tuturor. Portofelul digital de acte", a anunțat Dumitru Alaiba la Moldova Digital Summit, care se desfășoară la Chișinău.

Vicepremierul precizat că EVO e mai mult decât o simplă aplicație. "Ea integrează și înglobează cele mai bune și mai importante servicii publice pe care le avem. Toate într-un singur loc - în telefonul tău. În EVO găsești toate datele despre tine - amenzi, autovehicule, bunuri imobile, traversări de frontieră, statutul de asigurat, cine e medicul de familie. Acesta este doar începutul. EVO e abia la versiunea 1. Vor mai urma îmbunătățiri, pentru că transformarea digitală e un proces, nu o destinație", a conchis oficialul.

Accesul la EVO este simplu și gratuit. Cetățenii au nevoie doar de semnătura electronică. Accesând evo.gov.md sau urmărind paginile pe social media, fiecare cetățean poate descărca aplicația pentru Android sau iOS.