Stay on this page and when the timer ends, click 'Continue' to proceed.

Continue in 17 seconds

Perioada de conformare la Responsabilitatea Extinsă a Producătorului și înregistrarea în Registrul Producătorilor va fi extinsă

Perioada de conformare la Responsabilitatea Extinsă a Producătorului și înregistrarea în Registrul Producătorilor va fi extinsă

Source: Moldpress

Chişinău, 14 iun. /MOLDPRES/. Perioada de conformare la Responsabilitatea Extinsă a Producătorului (REP) și înregistrarea în Registrul Producătorilor va fi extinsă cu două luni, anunță ministrul Mediului, Sergiu Lazarencu, transmite MOLDPRES.

Într-un mesaj video plasat pe rețelele de socializare, oficialul precizează că procedura poate fi ecfectuată și în regim online.

"Țin să vă comunic că am prelungit cu încă 2 luni perioada de conformare la Responsabilitatea Extinsă a Producătorului (REP) și înregistrare în Registrul Producătorilor. Acest lucru poate fi făcut și online pe https://siamd.gov.md/", a declarat Sergiu Lazarencu

Sergiu Lazarencu aduce mulțumiri administratorilor de întreprinderi care au sesizat Ministerul Mediului privind problemele apărute la sistemul REP.

"Dragi antreprenori, vreau să vă mulțumesc pentru că ne-ați comunicat problema legată de sistemul REP, care v-a perturbat activitatea întreprinderilor. Sunt conștient că avem nevoie cu toții de timp ca să ne adaptam la schimbări legislative și mulțumesc celor din voi care sunteți deschiși spre aceste schimbări", menționează Ministrul Mediului.

Responsabilitatea Extinsă a Producătorului (REP) prevede ca toți producătorii care importă și plasează pe piață produse cum ar fi: echipamente electrice și electronice, baterii și acumulatoare, ambalaje și produse ambalate, anvelope, uleiuri și vehicule sunt obligați să colecteze o parte din ele, atunci când acestea devin deșeuri.

În cazul apariției unr probleme, antreprenorii sunt îndemnați să apeleze: 022820790, 022820785.