Șoseaua Olteniței, ultima amenajare peisagistică realizată în Sectorul 4 - Ziarul National
Source: national.ro
Sectorul 4 cunoaște transformări permanente. Aproape că lună de lună, în peisaj apar noi modificări în privința aspectului stradal.
Ultima astfel de lucrare s-a produs pe șoseaua Olteniței, între stația de metrou Constantin Brâncoveanu și stația de tramvai Eroii Revoluției, în zona Orășelului Copiilor. Amenajarea peisagistică de acum este una chiar spectaculoasă. Trotuare noi și curate, flori dintre cele mai frumoase, precum și mobilierul urban nou fac din această bucată de drum o adevărată esplanadă. Iarba și plantele beneficiază de aspersoare care se ocupă de stropire la momentele potrivite. După ce s-au ocupat îndeaproape de amenajări, acum, angajații Totul Verde. S.A. supraveghează zona și se ocupă de îngrijirea și întreținerea zonei, una de un colorit viu și fermecător, mai ales seara, când se aprind și luminile.
Toate aceste lucrări au făcut parte din proiectul de reamenajare a zonei Brâncoveanu - Eroii Revoluției, care a cuprins inaugurarea Amfiteatrului pentru Facultatea de Stomatologie, construirea clinicii de stomatologie și a culminat cu inaugurarea noului nod intermodal care leagă stația de metrou Eroii Revoluției cu noile peroane ale stației de tramvai, situate sub Poarta Eroilor!